Ai trecut prin cateva poze, ai citit despre nebuloasa aia si mai urmeaza inca ceva simpatic :).
Pana atunci mi-ar placea sa iti impartasesc cateva ganduri. Ma gandeam sa fac o listuta cu lucruri pe care le iubesc la tine, cum ar fi modul in care razi, cat esti de atent etc etc etc. Am ajuns cumva la concluzia ca nu ma simt separata de tine, din contra chiar. Nu am simtit ca sunt eu impotriva ta sau invers, ci ca as face parte din tine si tu din mine. Suna absurd, stiu, dar cred ca unele lucruri mai bine raman neelucidate. Chiar si cand nu ne vedem, simt in continuare prezenta ta, mai degraba ca ceva protector, asa cum simt unii oameni o cruciulita sau un talisman, ceva care ii ocroteste si le ofera alinare, decat ca o povara de orice fel. Nu as putea explica mai bine de atat sentimentul, dar pentru mine este real in acelasi fel in care ar fi o floare in mana cuiva. Ai devenit propriu mie, ceva imanent persoanei mele intr-un mod care admite jalnic mult prea multa ambiguitate si prea putina coerenta. Poate simplul fapt ca nu e de inteles face sentimentul sa fie si mai special. Ma ajunge aleanul cand nu suntem impreuna, intr-adevar, ca si cum ar lipsi mobila din casa, pasarea din colivie, paginile dintre doua coperti groase. Nu imi lipsesti ca individ separat de mine, cu propriile ganduri, trairi, experiente, asa cum imi spune ratiunea ca esti, ci ca o parte din mine. Te-ai inradacinat intr-atat de mult in mine, intrucat simt o vacuitate cand nu esti fizic langa mine. Oricat de defectuos ar fi, tot ce fac este pentru tine. Traim unul prin celalalt in moduri neclare. M-am gandit la un moment dat ca, poate, acest lucru este bolnavicios. Ceva ce nu ar trebui sa se intample intre doi oameni sanatosi. Nu sunt in masura sa imi dau cu parerea, dar cred in modul cel mai sincer ca este doar un semn de apropiere, de dragoste.
Datorita acestui sentiment, vad lumea prin ochii tai cateodata. Stii cat de mult apreciez frumosul si cat de mult incerc sa ma inconjor de acesta, insa nu am vazut niciodata ceva deosebit sau macar suportabil cand a venit vorba de frig, ploaie, ninsoare etc. Mereu m-am mahnit si m-am complacut in apatia asta tipica mie. Dar, acum, cand stiu ca iti plac, picaturile de ploaie nu ma mai deranjeaza asa de tare, zapada nu ma mai impovareaza, frigul nu ma mai pisca ca pana acum... M-au deprimat in continuare? Desigur. Insa as putea indura la nesfarsit, daca stiu ca este pe placul tau. Nu ma mai pot plange. Poate ploua mereu, oricum sunt la adapost cand sunt cu tine. Poate nu pare mare lucru, insa vreau sa iti multumesc din suflet pentru ca mi-ai deschis ochii catre ceva atat de frumos, atat de simplu si totusi atat de necesar. Un proverb arab spune ca de la prea mult soare ajungi la desert. Si asa e. Multumesc
Mi-ar placea mai mult decat orice sa te tin pe langa mine mult,mult, foarte mult timp. Stiu ca te indepartez, iarta-ma. Stiu ca spun de multe ori lucruri care nu doar ca dor, dar sunt si neadevarate. Mi-e si rusine sa iti spun cat de mult te iubesc si cat de teama imi este sa pierd acel ceva din mine de care am zis mai sus. Ma pierd pe mine insami si, mai rau, te pierd pe tine. Pierd ceva atat de drag si de frumos. As vrea sa crestem impreuna, vreau sa te vad cum evoluezi. Vreau sa fiu acolo de fiecare data cand renasti, cand razi, plangi, te superi, dai gres sau cand ai succes. Am asa de mare incredere in tine. Stiu sigur ca vei face ceva mare in viata, o vad in tine. Orice ai spune, esti asa inteligent. Legi unele cuvinte frumoase ca si cum le-ai impleti, mai ales la adresa mea, care nu ma flateaza pe cat ma emotioneaza. Mai mult, depui efort cand conteaza pentru tine mult. Faci cumva ca lucrurile sa se intample. Esti determinat si nu mai zic, descurcaret :). Esti asa de frumos, nu-ti poti inchipui. Ochii tai sunt asa senini si sunt de-a dreptul ireali cand bate soarele mai tare. Nas, gura, toata fata pare sa respecte niste proportii ale unor numere gasite in vreun manuscris antic. Privirea ta este asa blanda, mainile, bratele tale ma tin intr-un fel asa de mansuet, ca si cum nimic nu mi s-ar mai putea intampla. Zambesti asa de dulce, intr-un mod care parca ma asigura ca in final, va fi totul bine si,mai ales, vei fi tu cu mine. E asa de induiosator cand te bucuri si topai sau iti freci manutele. Orice defect pe care il ai, il iubesc. Doar unul imi displace, absenta ta. Ma topesc cand te vad, ca atunci cand m-ai imbratisat prima oara. De atunci sunt sigura ca sunt si voi fi mereu doar a ta.
Ah, mai am ceva pentru care sa iti multumesc! Mi-ai oferit atatea, chiar si ocazia de a auzi si a rosti ceva atat de melifluu pentru urechile oricui. Un nume asa de dulce. Asa de viersuitor, melodios chiar. Numele tau, Valentin.
Fii tu in continuare. Stralucesti ca o steluta.Tin foarte mult la tine, din toata fiinta mea, din tot ce sunt eu. Te iubesc mult, baiatul meu frumos.